Pagina 1 din 1

DETECTIVII APEI PIERDUTE

MesajScris: Joi Apr 28, 2011 10:25 am
de Alin Anchidin
Detectivii apei pierdute, o nouă publicaţie de specialitate

Profesia asociată detecţiei pierderilor de apă a dat naştere, de-a lungul timpului, multor comparaţii şi metafore, fiind asemanată cu un indian care ascultă pământul, cu un doctor care ascultă pulsul reţelei cu un stetoscop sau cu un detectiv care investighează dispariţia apei din reţea. De altfel, în Roma antică reprezentanţii acestei profesii erau numiţi „comisarii apei”.
Detectivii apei pierdute despre care vorbim în rândurile de faţă nu se referă însă la oamenii care urmăresc „firul” apei, ci la o revistă de profil adresată acestor specialişti, cu apariţie anuală, al cărei primul număr a fost lansat la sfârşitul lunii martie.
Este ştiut că fiecare echipă de detecţii a pierderilor de apă deţine un jurnal în care îşi notează defectele constatate, zgomotele depistate şi mai ales problemele întâmpinate. Realizatorii acestui prim număr s-au gândit să creeze un altfel de jurnal, în paginile căruia cei interesaţi să poată face adnotări sau consemnări, în beneficiul tuturor colegilor din domeniu. Astfel, colectivul de redacţie format din Alin Anchidin (Timişoara), Leila Kajnak (Târgu Mureş), Gabriela Lupăncescu (Craiova) şi Florin Vasilache (Bucureşti) a realizat o selecţie de materiale - noutăţi, studii de caz, teorii, prezentări de echipamente şi altele care au legătură cu pierderile de apă. Proiectul de faţă vine ca o dezvoltare a forumului www.pierderiapa.forumactual.com, lansat în anul 2010, practic o platformă de transfer de cunoştinţe între operatorii de apă din ţară.
Toate persoanele implicate în detectarea sistematică a pierderilor trebuie să fie bine instruite, astfel încât membrii grupului să poată atinge eficienţa maximă în detectarea pierderilor. Colectivul de redacţie este de părere că împărtăşirea cunoştinţelor, menţinerea unui spirit de dialog, a deschiderii spre punctele de vedere ale celorlalţi este un câştig. Deşi nucleul de „forumişti” de detecţii pierderi s-a format în urma competiţiilor naţionale la care au participat, ceea ce îi dă coerenţă ca grup este orientarea spre dezbatere, nu spre competiţie, dezbaterea fiind privită ca un veritabil câştig.
Menţionez aici câteva din subiectele abordate de Detectivi apei pierdute – explicarea terminologiei de specialitate „apă nefacturată” şi „pierdere”, importanţa funcţionării vanelor, metode neconvenţionale de depistare a pierderilor de apă, localizarea pierderilor cu ajutorul gazului trasor şi relatări de la concursurile naţionale şi internaţionale din domeniu.
Nu în ultimul rând, mulţumesc pe această cale colaboratorilor care ne-au trimis materiale şi le dorec cititorilor lectură plăcută şi utilă!
Alin ANCHIDIN
Compartiment Detecţii pierderi apa TIMISOARA

Re: DETECTIVII APEI PIERDUTE

MesajScris: Joi Apr 28, 2011 10:27 am
de Alin Anchidin
a aparut prima publicatie online destinata pierderilor de apa,o gasiti la adresa http://pierderideapa.wordpress.com/2011/03/17/4/

Re: DETECTIVII APEI PIERDUTE

MesajScris: Vin Iul 01, 2011 9:51 am
de Alin Anchidin
intrati pe siteul http://pierderideapa.wordpress.com/

de aici puteti descarca noul numar al revistei DETECTIVII APEI PIERDUTE numar dedicat concursului de detectii pierderi apa 2011

Re: DETECTIVII APEI PIERDUTE

MesajScris: Mie Noi 09, 2011 10:51 am
de Alin Anchidin
http://pierderideapa.wordpress.com/
aici puteti gasi imagini de la concursul de detectie pierderi apa 2011 si de la seminarul de pierderi de apa organizat la Timisoara in noiembrie 2011

Re: DETECTIVII APEI PIERDUTE

MesajScris: Joi Mar 22, 2012 8:15 am
de Alin Anchidin
A aparut Detectivii Apei Pierdute nr 3 unde puteti gasii subiecte interesante legate de :
-cursuri Aquademica
-aspecte interesante din istoria apei
-ziua mondiala a apei
-prezentari de echipamente si solutii
-experienta din Sofia
-tehnici ale managementului presiunii
-interviu cu castigatorii concursului de detectii 2011

ziarul poate fi descarcat de pe pagina:
-http://pierderideapa.files.wordpress.com/2012/03/detectivii-apei-pierdute-nr-3-martie-2012-varianta-web2.pdf